-În Franța

Arthur Rimbaud

- (*20 octombrie 1854, Charleville-Mézières - †10 noiembrie

1891, Marsilia) a fost un poet francez, figură centrală a literatu-

rii moderne, precursor al simbolismului.

A început să scrie poezii deja la vârsta de 10 ani, în 1870 publică prima sa scriere "Les étrennes des orphelins". În același an, la 29 august, fuge de acasă la Paris, unde vagabondează și este închis într-o casă de corecție pentru minori. Este eliberat de un prieten al familiei, Georges Izambart, care-l readuce acasă. La vârsta de 17 ani, în 1871, scrie poemul esoteric "Le Bateau ivre" ("Corabia beată"), pe care i-l prezintă poetului Paul Verlaine. În aceste creații de debut se simte influența lui Charles Baudelaire, dar - în același timp - se recunoaște propria sa originalitate în asociațiile metaforice neașteptate și în amestecul între conștiința de sine și resemnare, care va fi prezent și în operele ulterioare. La propunerea lui Paul Verlaine, Rimbaud se stabilește în 1871 în locuința acestuia din Paris, unde întrețin până în anul 1873 o relație homofilă. Se ajunge la ruptură definitivă în 1873, când Verlaine, încercând să-l ucidă, îi produce o rănire gravă.

Corbii (În româneşte de Petre Solomon) -1871

Doamne, când câmpu-i îngheţat,

Când în cătunele sărace

Al clopotelor vaier tace...

Peste-al Naturii câmp uscat

Din cerul tău adânc şi mare,

Frumoşii corbi fă-i să coboare!

Ciudate oşti de corbi năuci,

Ferit de vânturi cuibul nu vi-i!

De-a lungul galbenelor fluvii,

Pe drumurile cu vechi cruci,

Peste tranşei, şi gropi, şi şanţuri,

Abateţi-vă-n negre lanţuri!

Paul Verlaine

(n. 30 martie 1844 — d. 8 ianuarie 1896)

El aparține curentului simbolist și este unul dintre cei mai citiți

dintre poeții francezi. Este privit de simboliștii francezi ca șef al curentu-

lui. A dus o viață de boem, de “poet blestemat”, ce contrastează în planul

creației cu aspirația spre puritate și candoare. Versurile de început (“Poeme saturniene”, 1866), cu reminiscențe din parnasieni și din Baudelaire, afirmă tonul său inegalabil prin viziunea dramatică asupra lumii, prin înclinația către melancolie, prin căutarea armoniilor. Verlaine cultiva o lirică a sentimentelor intime, a variatelor stări sufletești, într-o atmosferă crepusculară și vagă. Sunt versuri care se sustrag retoricii, de o armonie muzicală sugestivă, așa cum o demonstrează volumele sale: “Romanțe fără cuvinte” (1874), considerat cel mai valoros, “Înțelepciune” (1881), “Odinioară și altădată” (1885), “Iubire” (1888), “Elegii” (1893) etc. El afirma că arta înseamnă a fi absolut tu însuți și formulează, în versurile celebre din “Arta poetică” (1855), notele caracteristice ale esteticii simbolismului: “Muzica înainte de toate”; “Sucește gâtul elocinței”; “Nuanță, nicidecum culoare”.

În surdină (traducere de Ștefan Octavian Iosif)

Liniștiți în adumbrirea
Ce din ramuri se desface
Dragostea să ne-o pătrundem
De-o așa adîncă pace.

Ca-ntr-un vis frumos și tainic
Duși să ne topim cu-ncetul
În melancolia vagă
Ce-o împrăștie brădetul.

Ține-ți brațele în cruce,
Ochii-nchiși pe jumătate
Și din inima ți-alungă
Orice dor într-însa bate.

Să ne-adoarmă ca într-un leagăn
Adierile ușoare

Jean Moréas (n. 15 aprilie, 1856 - 30 aprilie, 1910)

Portret de Antonio de La Gandara

- (născut ca și Ioannis A. Papadiamontopoulos, Ιωάννης Α. Παπαδιαμαντόπουλος) a fost un poet, eseist și critic literar francez. A scris în limba franceză. S-a cunoscut și-a fost prieten cu poetul român Ion Minulescu.

Promotor și teoretician al simbolismului prin manifestul din 1886, a scris versuri de atmosferă autumnală și crepusculară, cu rezonanțe din Baudelaire și Verlaine, relevând preferința pentru cuvântul evocator, rar și prețios. După ce fondează în 1891, împreună cu Ch. Maurras, „École romane”, de orientare neoclasică, având ca model tradiția greco-latină și poezia Pleiadei, a scris o lirică de rară simplitate a expresiei, riguros disciplinată, exprimând comuniunea cu natura, în tonalități meditativ-elegiace.